Gatind cu “Mini Me” - Concurs "Cartofi fierti si umpluti"
Ola! Si bine te-am regasit!
Astazi “Mini Me” m-a intrebat “Facem un mic concurs de
gatit?”. “Interesanta idee! Si cum se va desfasura acesta?” am raspuns plin de
curiozitate. “Pai fierbem cartofi si eu o sa ii umplu cu ceva, tu cu altceva si
ne arbitreaza Mami! Simplu, nu-i asa?”. Trebuie sa recunosc ca intotdeauna am
fost fascinat de modul in care “Mini Me” si/sau alti copii privesc si percep lumea
in care traiesc si mai ales cum reusesc ei sa implice cat mai multe persoane
intr-o singura activitate. Ca urmare am pus cartofii la fiert si am inceput sa
scormonesc in frigider dupa alte ingrediene decat cele alese de catre “Mini Me”.
Ingrediente varianta 1:
-
Cartof fiert – 3 buc
-
Bacon – 100g
-
Cascaval – 2 felii
-
Smantana – 1 lingurita
-
Ceapa – ¼ buc
-
Ardei – ¼ buc
-
Piper
Cu ajutorul unei lingurite “Mini Me” a scobit o mica cavitate
in cartofii curatati de coaja. Aici a pus intai baconul prajit si apoi ceapa
impreuna cu ardeiul (pe care in prealabil le-a sotat in grasimea ramasa de la
carne). Deasupra a fost pusa felia de cascaval iar cartofii au stat in cuptorul
incins la 200 grade Celsius circa 15 – 20 de minute, mai exact pana cand cascavalul
s-a topit si s-a gratinat. La final cartorii au fost ornati cu putina smantana.
Ingrediente varianta 2:
-
Cartof fiert – 2 buc
-
Muschi afumat – 100g
-
Branza de vaca – 20g
-
Smantana lichida – 40
ml
-
Branza topita – 1 felie
-
Sare, piper
Pentru varianta mea am ales muschiul afumat de porc pe
care l-am taiat fasii subtiri cu care am umplut cartofii. Am turnat smantana
lichida pana cand am umplut aproape jumatate din inperiorul scobiturii si am
ornat cu branza de vaca. Stratul final l-a reprezentat felia de branza topita.
Am bagat cartofii la cuptor (200 grade Celsius circa 20 de minute) si am asteptat
pana cand branza topita s-a gratinat si a capatat al suprafata o alta textura
decat in interior.
In ceea ce prieste arbitrajul, acesta a luat in
considerare aspectul, gustul si textura cartofilor umpluti. Rezultatul a fost “strans”,
“Mimi Me” castigand detasat la “capitolele” aspect si gust in timp ce eu am
obtinut maximul de puncte in ceea ce priveste textura preparatului (interiorul
a fost mai cremos datorita smantanii lichide).
Bafta si
inspiratie!





Comentarii
Trimiteți un comentariu